„Și o porție mare de cartofi prăjiți!”

În ultima vreme din ce în ce mai mult aud și mă lovesc de atitudini și vorbe de genul “a, păi ce știi tu? Că oricum stai și faci cafea toată ziua. Cât de greu poate fi?” ori “ia-ți o slujbă adevărată”. Până la urmă, CE e o slujbă “adevărată”? Să lucrezi într-o corporație? O multinațională? Să lucrezi pentru stat, ca funcționar public? Sau slujbă “adevărată” poate fi considerată orice slujbă care îți aduce un venit?

Nimeni nu lucrează pentru nasturi, toată lumea e plătită pentru munca pe care o îndeplinește, atâta doar că unii sunt mai bine plătiți decât alții, iar alții depun mai puțin efort (fizic sau mental) pentru remunerația primită. Slujbă “adevărată” e și cea de măturător de străzi, și cea de educatoare, și cea de barman, și cea de contabil.

Ah, nu toți ocupă poziții înalte pe scara ierarhică? Unii sunt freelanceri? Alții sunt genul artistic-boem, ce nu au un salariu fix, constant? Ori alții sunt cofetari, brutari, paznici sau șoferi și nu umblă toată ziua îmbrăcați la 4 ace? Sau poartă o uniformă pentru că le-o cere slujba și, nu în puține cazuri, sunt mândri de asta?
Să îmi fie cu iertare că nu toată lumea se ocupă cu același lucru și să fiu scuzată, atunci, că nu toți suntem piariști sau mari directori ori nu toți ne permitem să ”o ardem” toată ziua la cafele și prin cluburi.

Nu contează, până la urmă, cu ce te ocupi, atâta timp cât poți trăi de pe urma a ce faci și atâta timp cât ești onest, corect, dai dovadă de integritate și ești OM. Mă exasperează, în schimb, impresiile și mojicia de care pot da dovadă unii și cum se cred ei mai importanți decât ceilalți. Studenți cu impresii în cap că vor fi directori ori mari CEO după absolvirea studiilor, patroni de afaceri mici care învârt una-alta și se așteaptă să le fie deschise toate ușile sau asistenți de manageri cu pretenția de a fi pupați în partea dorsală pentru a-și face treaba…

Iar cretinului care într-o zi aglomerată de weekend (și numai cine lucrează în Starbucks știe ce înseamnă rush hour de weekend) m-a pus să îi aduc altă băutură fiindcă i-am pus mâna pe pahar în timp ce îi debarasam masa, iar el împreună cu prietena sa și încă un cuplu stăteau ca boierii, cu brațele încrucișate și mă priveau de sus cum strângeam înainte de pe jos niște pahare goale ce se răsturnaseră de la o masă de vis-a-vis, pot doar să îi spun: ”Felicitări, ai demonstrat la ce nivel te situezi, din toate punctele de vedere!” Niciodată nu am fost atât de nervoasă pe vreun „client”.

Ah, și data viitoare când mai zice careva în batjocură ”și o porție mare de cartofi prăjiți” atunci când se referă la cei care lucrează la McDonald’s, KFC sau în alte fast-food-uri vă rog, doar: nu mai fiți ipocriți! Replica asta nu ține loc de argument ori concluzie și în nici un caz nu ar trebui să eticheteze omul și faptul că stați 8 ore pe un scaun, cu ochii în telefon sau pierzând vremea pe internet ori ținând-o din ședință în ședință nu vă face automat mai buni decât alții.

12 thoughts on “„Și o porție mare de cartofi prăjiți!”

  1. Pingback: Nu e adio, e „la revedere” | Cezara Cartes

  2. un corporatist

    Felicitari pentru atitudine Cezara Cartes!

    O slujbă adevărată este aceea din care te întorci fericit acasă și mai ai timp și să trăieși.

    Cei care se duc cu drag la muncă la 7 sau la 9 dimineața trebuie să treacă mai întâi pe la Starbucks Așa arată o zi ideală pt mine. 🙂

  3. Ralu

    Ma regasesc in ceea ce ai scris ..eu nu “fac cafele toata ziua” in schimb “aranjaez, car, vand carti toata ziua”… in esenta tot un job “neadevarat”… dar crezi ca-mi pasa?! castig mai putin decat o fac cei din jurul meu, cei cu job-uri “adevarate”..dar macar de s-ar duce si ei cu atata placere la munca, cu cata merg eu..

    te contrazic,insa, la partea cu “doar cei din Starbucks stiu ce inseamna rush hour”… am lucrat si eu in mall un an, iar week-end-urile sunt criminale pentru toata lumea, mai ales daca lucrezi intr-un magazin intins pe o suprafata mare. Cat despre clientii dificili… oioioioi.. as putea scrie romane..:dar nu merita oboseala:)

    So keep calm and make coffee..’cause you’re doing a great job :*

    1. Cezara Post author

      Mulțumesc, Ralu!

      Apropos, chiar zilele trecute am dat peste ceva poză cu mesajul „Welcome to retail, where you learn to hate customers and the weekends don’t matter”. Foarte adevărat, dar faptul că îți place ceea ce lucrezi face totul mult, mult mai suportabil 🙂

  4. Zsófi

    Din păcate sunt mulţi care şi la 20 şi ceva de ani stau pe banii părinților… anyways… important e să ai un job, unde te simţi bine, şi-ţi face plăcere să te trezeşti dimineața… gândindu-te la servici

    1. Cezara Post author

      Chiar mă întreb, Zsofi, câți se duc cu drag la muncă, indiferent dacă încep de la 7 dimineața sau de la 9 dimineața? Cred că mult prea puțini.

  5. Andreea

    Frumos, post. Desi este trist dar adevarat si la obiect….oameni nostrii nu sunt educati in spiritul muncii , pentru ca la 15/16 ani inca stateau pe banii de acasa. Ne minunam de cei din State, care impart ziare de mici , sau muncesc pe la 15/16 ani ca si barmani/brutari/paznici, ca mai tarziu ei sa inteleaga ce inseamna un job. Pana la urma diferenta se vede mai tarziu, iar cel care acum se uita “ca un boier” cum altul curata paharele de pe jos sau de pe masa, nu va ramane fara lectia invatata. Pentru ca absolut totul se intoarce si se plateste 🙂 …. nu fi necajita, iar atunci cand ai ceva de zis, zi-o pentru ca nu ai nimic de pierdut.

    1. Cezara Post author

      Problema cea mai mare e că avem o gândire tare ciudată – vrem bani, dar nu vrem să muncim pentru ei, vrem să ne asigurăm un viitor bun, dar ne plângem că nu avem timp, fiindcă de multe ori pierdem timpul aiurea, fără să facem ceva constructiv sau productiv.

      Referitor la State, că tot le-ai pomenit: nu mai știu sigur unde am auzit treaba asta (cred că era la Top Gear, dar nu bag mâna în foc), dar oamenii cu cele mai mișto mașini (Porsche, Ferrari, Bentley etc) mergeau la muncă cu noaptea-n cap, pe la 5-6, iar de la 8 încolo vedeai oameni cu mașini accesibile ca preț (Ford, Opel etc). Morala: vrei ceva, muncește pentru asta! Iar munca cere sacrificii, de multe ori trebuind să renunți la confortul traiului de zi cu zi și să te dedici lucrului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *