Alt punct de vedere

Azi a fost o zi extrem de obositoare, petrecută pe drumuri. Am mers mult pe jos, mai mult decât credeam că o să merg, și cu bagaje, și fără, și prin vânt, și prin ploaie. Dacă ar fi să contorizez distanța totală cifra s-ar apropia lejer de 15 km.

Dar toate s-au diminuat, s-au șters, parcă, cu buretele.

Câteodată ajungem să ne plângem din cauza unor mărunțișuri pe care noi le amplificăm și cărora le oferim mult prea mult credit și din cauza asta nu observăm celelalte lucruri ce compensează cu mult tot negativismul.

A-ți vedea unul din părinți (venit de departe de pe drumuri, chiar și pentru 10 minute), a primi bunătăți pregătite cu multă dragoste de celălalt părinte (da, numai una e mama) și de a-i spune cât ești de fericit,

a petrece timp în cafenea povestind cuiva despre cafea, a vedea cum acesta se destinde și e purtat undeva, departe, de licoarea neagră, simplă, dar atât de complexă și delicată în același timp, la fel ca metoda la care a fost preparată ( un V60), a vedea sclipirea din ochii lui în momentul îl care îl învălui cu o voce catifelată și îi insufli pasiune pentru un lucru atât de banal, aparent,

a-ți revedea un prieten extrem de drag și a-i spune că totul va fi bine,

și a fi, chiar în acest moment, din nou pe drum, dar de data asta cu trenul, către Sinaia! Către un eveniment despre care am auzit doar lucruri frumoase, unde vom face lucruri frumoase și ce știm noi mai bine – cafea cu zâmbet și căldură, cafea cu multă dragoste pentru ca în final oamenii să spună nu că au avut parte de o ceașcă de cafea, ci de o experiență.

Da…ziua de azi a fost una extrem de frumoasă, și e doar una din miile de zile frumoase ce au fost și vor fi.

Iar în loc de încheiere o melodie ce m-a obsedat azi și am pus-o pe repeat (chiar și acum e pe repeat în căști):

“No law is gonna change us
We have to change us
Whatever God you believe in
We come from the same one
Strip away the fear
Underneath it’s all the same love
About time that we raised up…”

2 thoughts on “Alt punct de vedere

Leave a Reply to CezaraCancel reply