Despre tine și oricine
Oare cum poți să fii în așa fel încât să vorbești “vorbe frumoase” zi de zi, să împui capul celor din jur cu afirmații despre cât de frumoși sunt oamenii și cât de mult îi iubești? Mă întreb dacă tu chiar crezi ceea ce afirmi și chiar nu îți dai seama cât de penibil ești în ipocrizia ta (sper din suflet că neintenționată).
Mă întreb dacă ți-a spus cineva vreodată, cu adevărat, “hei, trezește-te!”, pentru că, vezi tu, eu știu că în lumea aia a ta pe care ți-ai construit-o ca un mijloc utopic de evadare toate sunt superbe, minunate, lipsite de griji și toți sunt foarte relaxați, mereu veseli și optimiști. Dar realiteatea e cu totul alta. Realitatea e că ești înconjurat de OAMENI, oameni reali, adevărați, oameni cu propriile personalități și vise, oameni care cred la început cu tărie în tine și în promisiunile tale până în momentul în care îi dezamăgești (o dată, de două ori, de trei ori, de câte ori trebuie ca să te vadă așa cum ești), oameni care speră că odată și odată o să ai curajul să și acționezi, nu doar să îți dai cu părerea, oameni care încep să nu mai suporte jumătățile de adevăr (și acelea pe un sfert denaturate) pe care le spui despre ei, oameni care nu mai vor ca tu să îți asumi munca lor atâta timp cât te-ai culcat pe o ureche, ai visat și aberat cât de frumoasă este viața, dar la primul semn că ai fi pierdut controlul te-ai panicat prostește, i-ai îndepărtat de lângă tine și le-ai dat un șut în fund, oameni pentru care chiar contează dacă ești alături de ei zi de zi.
Să știi, de fapt, că oamenii chiar sunt frumoși, și optimiști, și veseli. Oamenii chiar luptă pentru ceea ce vor să realizeze, dar nu înseamnă că dacă nu o fac cu “sudoare și vărsare de sânge” sau fără prea mult tam-tam, surle și trâmbi țe, atunci nu o fac îndeajuns de bine sau cu destulă convingere. Și să mai știi că fiecare are propriul stil de a schimba lumea. Și da, se poate să fii vesel, dar în același timp dârz. Și da, numai tu ai de pierdut, fiindcă la un moment singur ai să îți tai craca de sub picioare, pentru că orice balon se umflă și tot umflă, dar la un moment dat se sparge. Tu ești, de fapt, ca un balon: strălucitor și plin la exterior, dar negru, sumbru, pesimist și golit de conținut în interior. Cât mai vrei să te amăgești singur? Și pentru numele celui de sus, maturizează-te odată! Și zâmbește, cu adevărat!
Până nu e prea târziu…
Follow