Where I belong…

Messenger-ul apropie lumea. Messenger-ul o indeparteaza. Te apropie de cei pe care nu ii cunosti, dar ai vrea, dar te indeparteaza de cei pe care deja ii stii. E impersonal,  e rece, e mult prea logic…am ajuns deja in stadiul in care simt ca cei ce ma inconjoara imi sunt straini, dar vreau sa ii cunosc, vreau sa aflu mai multe despre ei, despre cum o mai duc, despre ce mai fac, despre ce vise au, ce necazuri, daca sunt fericiti, daca sunt tristi…vreau sa vorbesc in mod direct cu ei, sa ii privesc, sa ii observ cum zambesc fericiti, sau dimpotriva, cum incearca sa isi ascunda trairile…vreau sa port o conversatie normala cu ei, la un ceai/ciocolata calda/bere…vreau sa ies din spatiul acesta virtual, in care un zambet este inlocuit de un emoticon “happy”, in care frazele sunt telegrafice, iar daca ar consta in mai mult de doua randuri scrise, deja ar fi mult prea mult si ar ocupa prea mult timp…vreau sa imi imbratisez prietenii in mod real, nu doar tastand un semn de ‘mai mic’, doua puncte, un D si un semn de ‘mai mare’…

Acum avem tehnologie, dar nu avem timp. Avem multe cunostinte, dar prea putini prieteni. Avem prea multi colegi, dar despre care nu stim prea multe lucruri in afara de ce au facut la facultate.

In alta ordine de idei,  am reinceput sa scriu, mi-a revenit acea pofta nebuna si nesatioasa de a-mi asterne gandurile. La fel ca in versurile formatiei Gotthard, “I’m back where I belong…been a long time gone, now it feels like home”. M-am intors dupa o lunga calatorie in care m-am redescoperit, in care am reinvatat sa traiesc fiecare moment si fiecare clipa cu optimism…imi era dor de acest sentiment atat de familiar…ma intreb oare cat va tine de data asta pana pesimismul legat de propria persoana isi va reintinde tentaculele cu intentia de a ma infasura strans in ele si a nu-mi da drumul decat doar cat sa-mi ofere ragazul de a fi optimista pentru ceilalti? Nu stiu…daca se va intampla din nou, imi voi tine capul sus, nu ma voi lasa, ma voi agata de fiecare farama de fericire si dragoste de care sunt inconjurata.

Vorbe mari…dar vorbe izvorate din suflet, vorbe ce odata transformate din simple ganduri in cuvinte concrete, sunt mult mai greu de sters si de uitat.

This is where I belong…this is when I realized that what I wanted, was already mine.

Acum sunt intr-adevar, din nou, acasa.

2 thoughts on “Where I belong…

  1. chocollat Post author

    Sa stii ca multe lucruri te-ar contraria despre mine, oarecum, daca le-ai sti 🙂

    De multe ori, cel putin in cazul meu, e mult mai usor sa imi pese de altii decat de mine – sa nu ranesc sentimente, sa ii incurajez, sa le fiu alaturi…bine, asta pana cand se intampla sa ma enervez [ceea ce e foarte rar] si atunci sa imi bag picioarele in tot si sa nu imi mai pese de nimeni si de nimic 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *