TIFF 2009 – Seara deschiderii, din perspectiva unui voluntar

De ieri, 29 mai, a inceput oficial TIFF 2009. Aseara a avut loc gala de deschidere, unde pe langa oamenii obisnuiti, au venit si o multime de “vedete” (ghilimelele sunt doar partial ironice, am sa si explic mai incolo de ce). Tin sa amintesc aici, in primul rand, pe directorul festivalului, domnul Tudor Giurgiu, apoi pe Cristian Mungiu si nu in ultimul rand Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.  Acestia sunt cei mai importanti, intr-o viziune pur subiectiva.

Am fost voluntara in Guest Department, pe romaneste zis, cei responsabili cu protocolul – sarcina principala a fost sa ne asiguram ca fiecare se asaza acolo unde ii este locul. Cei din acest departament a trebuit sa fim prezenti la 16.30, la Republica, pentru a pune in ordine locurile si sa delimitam zonele (bilete, invitati, presa). A fost o munca usoara, m-am si distrat cu banda dublu adeziva (foarte tare inventia, multe multumiri geniului ce a creat-o 😀 ), iar la un moment dat am realizat ca nu mai este atat de mult pana se va da drumul oamenilor in sala. Emotiile cresteau cu fiecare minut, inima incepea sa bata mai tare, adrenalina pulsa in vene – imi era teama sa nu gresesc cu ceva, fiindca s-ar fi creat un precedent in care lumea si-ar fi facut o impresie urata despre voluntari (mai ales daca as fi gresit cu ceva vreunui V.I.P autohton…)

*5…4…3…2…1…DAM DRUMUL IN SALA!*

Primele 20 de minute au fost relativ in regula, au intrat mai intai cei cu bilete, cu care nu aveam nici o treaba. Eu trebuia sa stau in zona rezervata celor ce primisera invitatie cu loc – bineinteles, ei au venit mai tarziu. Printre cei ce stateau in aceasta zona, 2 randuri erau rezervate politicienilor de rang inalt (primarul Sorin Apostu, familia Boc reprezentata de doamna Boc si fetitele sale) si “vedetelor” (aici e sensul ironic) din sfera politica locala – cel mai rezonant nume: Ghorghe Funar.  Normal ca incercam sa imi fac treaba, pana a venit un cunoscut de-al mai sus-mentionatului domn, fara invitatie cu loc, si foarte nonsalant s-a asezat pe un loc liber si a zis ca nu pleaca, lui acolo ii convine sa stea. S-a dovedit pana la urma a fi ceva politician, si acela, dupa felul in care il linguseau toti din jur. (BRAVOS, domnule, frumos exemplu ati dat, hai ca vreau si eu sa ma bag in politica, sa tai si sa spanzur apoi, si lumea sa ma si sustina…). A urmat un haos total, fiindca erau si persoane cu invitatii fara loc, ce trebuiau sa astepte pana isi ocupau locurile cei cu bilete si invitatii cu loc, si li se parea absurd sa astepte in picioare pana atunci, mai erau si cei de la presa care ne sareau noua in cap ca nu le-am oferit conditii de stat (din cauza supraaglomerarii, eu aveau rezervate scaune de plastic, si nu erau destul de comode…sigur…macar aveau locuri, dar de ce sa nu se planga romanul din orice?). In final, fiecare s-a asezat pe unde a putut, au stat in picioare, pe scari sau printre randuri. Din punctul meu de vedere, ce a contat cel mai mult a fost sa te afli in sala in momentul inceperii proiectiei. Fiindca nu oricand are loc deschiderea unui festival de o asa anvergura si nu oricand ai ocazia sa fii parte integranta din acest moment magic – fie ca organizator, voluntar sau spectator.

Proiectia prezentata a fost “Amintiri din Epoca de Aur”, un colaj de filme ce au surprins intr-un mod tragi-comico-ironic ceea ce se intampla in ultimii ani ai comunismului romanesc, cand desi in aparenta Partidul si Tovarasul erau ridicati in slavi si toate lucrurile erau extrem de “roz”, in subteranele acestui trai fericit lucrurile stateau, de fapt, altfel, fiecare incerca sa triseze, era “every man for himself” – ironic, daca ma gandesc ca tocmai spiritul camaraderesc si uniunea stransa dintre oameni erau intens promovate. A fost o experienta deosebita, tot ceea ce s-a intamplat si s-a prezentat, asteptarea si stress-ul de dinaintea inceperii proiectiei au meritat, pana la urma, pe deplin, las deoparte toate nemultumirile legate de toate V.I.P.-urile inchipuite, desprind fiecare strat negativ, si raman doar cu miezul, cu esenta – un film extraordinar, intr-o atmosfera fierbinte (atat la propriu, cat si la figurat), in prezenta unui numar de oameni de exceptie, ce merita toate aplauzele si tot respectul meu, inzecit fata de ceea ce am putut sa le ofer in seara precedenta.

As mai face acest lucru inca o data, daca as avea ocazia? Sa fac tot ceea ce am facut? Raspunsul e un mare si rasunator “DA! AS FACE-O ORICAND, ORICUM SI ORIUNDE!” – toti ne-am straduit sa iasa un lucru frumos, atat echipa de la protocol, cat si celelalte echipe de pe celelalte departamente. Nu ar fi o cerere mare, ci doar una mica: aceea ca organizatorilor sa li se multumeasca din suflet, fiindca ei sunt cei ce nu au dormit in ultimele luni, au dat tot ce au avut mai bun din ei, si, in opinia mea, acest lucru s-a vazut din plin. Asa incat, viitori spectatori, cei ce veti merge la filmele ce ruleaza in cadrul festivalului, daca nu va convine ceva, un lucru cat de marunt, ganditi-va la toti cei ce s-au straduit sa iasa ceva bun si la faptul ca sunt simpli oameni, iar natura umana e genetic programata sa nu fie perfecta.

Acestea fiind zise, aveti de acum timp pana in 7 iunie sa mergeti la filme de o calitate exceptionala, filme cu inteles, filme din care puteti invata ceva. Programul il gasiti aici.

Follow

• ← The Phantom of the Opera – Masquerade
• SALVATI CINEMA REPUBLICA! Un proiect initiat de TIFF ’09 →