Cluj Arena Grand Opening

A fost un week-end energizant și antrenant, în urma căruia mi-am pierdut, la propriu, vocea și m-am mai și ales cu o febra musculară de toată frumusețea la gât și umeri. Dar a meritat tot, absolut tot, pentru că în aceste 2 zile am avut parte de o serie de concerte prin care s-a inaugurat noul stadion Cluj Arena.

Pentru că mi s-au schimbat niște planuri în ultimul moment (trebuia să plec în Letonia ieri, pe 9.10) și pentru că atunci când am vrut să îmi iau bilete era prea târziu, am participat ca voluntar la concerte, muncă ce a implicat în principal verificarea biletelor la intrare. Cu ocazia asta am revăzut câteva persoane dragi și am mai cunoscut niște oameni foarte tari, cu care am făcut o echipă de senzație – ”Poarta 6”, după numărul porții ce ne fusese alocată. Eram responsabili de tribuna a II-a și gazon A, având ca vecini Golden Circle-ul. Cred că am fost cea mai nebună echipă! Nu știu ceilalți ce au făcut, dar noi am țopăit, sărit, cântat, dansat și râs ÎNCONTINUU! A fost extrem de tare, în felul ăsta am învins frigul de afară și ne-am înconjurat de multă căldură.

Iar concertele…hehe, concertele! Acum vine partea frumoasă!  A fost o serie de momente când mi s-a făcut pielea de găină. Sâmbătă, primul a fost în timp ce cântau cei de la Voltaj piesa ”Vara Trecută”, când s-au aprins câteva mii de luminițe venite de la  telefoane/brichete și au început să pâlpâie blițurile aparatelor foto. Cam așa a arătat (filmulețul a fost făcut de Adi Hădean). Alt moment a fost în timpul concertului Scorpions, la piesa ”The Best is Yet to Come”. La refren, mai pe sfârșit la partea cu ”Heya aeh ho/Don’t look now, the best is yet to come/Heya aeh ho/Take my hand, the best is yet to come”, întreg stadionul a cântat cât a putut de tare. Să auzi în jur de 35.000 de oameni cântând la unison, creând un ecou magnific, e ceva ce nu prea poți descrie în cuvinte…ai o senzație unică, simți cum te umple muzica și îți zbârlește și părul pe ceafă, te simți euforic și vrei ca momentul să nu se mai termine!

Despre Scorpions nu pot zice decât asta: THEY KICKED ASS! Au fost pur și simplu demenți, au făcut un show de zile mari și au știut cum să interacționeze cu/antreneze publicul. Smokie au fost SUPERBI, ne-au oferit o seară minunată! Am cântat și am dansat cu ei, mi-am dat și sufletul încercând să aflu cine e, totuși, Alice asta ce a plecat cu nerușinare după 24 de ani din vecini. 🙂 De-aia am și rămas fără voce, că am cântat până n-am mai putut (mă rog, cântat e mult spus, mai mult urlat și răcnit cât am putut de tare și cât m-au ținut plămânii). Energia nu știu de unde am avut-o, dar obosită m-am simțit doar la finalul concertului când am realizat că ma dor tălpile și abia mai pot păși.

Toate adunate, evenimentul organizat a ieșit foarte bine, avem un stadion cu care ne putem mândri! Și avem, în sfârșit(!!!), un loc unde se pot ține concerte mari, cu trupe mari. Și mai avem ceva – avem oameni care știu să se comporte și manifeste civilizat, oameni care vin la un concert pentru că sunt fanii acelei formații și nu doar pentru a se afla și ei în treabă, cu restul ”poporului”. Deci da, se poate!

****

Oh, da, să nu uit! Dintre ceilalți artiști invitați să cânte, m-aș duce cu multă plăcere la un concert susținut de Brenciu & HB Band!

Leave a Reply