Starbucks Tribute Blend

Ieri Vlad Gherman a spus pe Twitter că una din cele mai bune cafele pe care le-a gustat e Guatemala Casi Cielo. Asta e o cafea despre care aș putea povesti multe. Trebuie să îi dau dreptate, e una din cafelele de care m-am îndrăgostit la prima degustare. E rafinată, elegantă, surprinzătoare, cu note de cacao neagră și citrice. Și unele din cele mai interesante degustări de cafea le-am ținut cu Casi Cielo, dar despre asta cu altă ocazie.

Ca orice lucru bun, și acesta s-a terminat repede, fiindcă e o cafea în ediție limitată. Asta înseamnă că e primită doar o dată, în cantități limitate. Partea bună e că e una din cafelele „tradiționale” Starbucks, fiind primită constant în aceeași perioadă, an de an.

Partea și mai bună e că o dată la 2-3 luni tot primim câte o cafea deosebită. De fapt ăsta e și scopul postului de azi, să vorbesc despre următoarea cafea ce o primim cât de curând – Tribute Blend.

986e6456623e6f0a24be043b184b1d7e

E o cafea cu o poveste interesantă. A fost lansată în 2011 pentru a marca 40 de ani de Starbucks. 2011 a fost și anul în care Starbucks a schimbat pentru a patra oară logo-ul. Coincidență (sau nu? 🙂 ) Tribute Blend e un amestec de patru cafele, unele din cele mai îndrăgite de-a lungul timpului: Ethiopia, Columbia, Papua Noua Guinee și Aged Sumatra.

Toate acestea, combinate, creează un blend unic, în care descoperi treptat influențele diferitelor regiuni de cultivare. E o cafea ce te transportă într-o călătorie din Vest spre Est și te poartă prin insule, zone aride și regiuni cu soluri extrem de bogate și fertile.

Îmi e dor de această cafea. De fapt, ador orice cafea ce are în componeță Aged Sumatra, una din cel mai greu de obținut cafele, fiindcă e rară și procedeul de învechire e unul complex, cafeaua boabe verde fiind menținută între 3 și 5 ani (!!!) în condiții controlate de umiditate și temperatură, abia după aceea fiind prăjită. Procedeul de învechire a cafelei seamănă cu cel de învechire a vinului. Și la fel ca un vin vechi, o cafea învechită, aged, e senzațional de bună.

Inițial, Tribute Blend s-a vrut a fi o cafea disponibilă o singură dată, tocmai fiindcă a fost concepută pentru a celebra cei 40  de ani de existență. Dar a avut un impact atât de mare asupra clienților, încât a fost reintrodusă pe piață, iar de atunci stă alături de Casi Cielo, Christmas Blend și Anniversary Blend ca și o cafea de sezon, disponibilă pentru o perioadă limitată de timp, an de an.

Mai este foarte puțin până când va fi disponibilă din nou în cafenea. Abia aștept! Și mai aștept ceva: seminariile de cafea. Universul cafelei e fascinant și surprinzător, iar în cadrul seminariilor de cafea aveți ocazia să învățați o mulțime de lucruri. Și chiar vă încurajez să participați la unul, chiar dacă sunteți sau nu „băutori fideli” ! Pentru seminariile organizate de noi nu se percepe nici o taxă, așa că e mai mult decât accesibil, trebuie doar să vă rupeți o oră din timpul vostru. Și vă garantez că după un astfel de seminar veți privi cafeaua cu alți ochi.

Încă o chestie faină: dacă sunteți curioși să vedeți cum e și nu este nici un seminar disponibil, se poate organiza unul la cerere. Și pentru că îmi place să spun povești și pentru că îmi place cafeaua, veți experimenta ceva foarte fain. Nu zic mai mult! 🙂

2 thoughts on “Starbucks Tribute Blend

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *