Pe când eram o operă de artă

Nu eu.

E titlul ultimei cărți citite, după o perioadă destul de lungă. În ultimul timp nu am mai avut starea de spirit pentru a citi ceva pentru mine, însă acum mi-a revenit tot cheful. Nu mi-am dat seama ce mult mi-a lipsit…pur și simplu am devorat această carte într-o zi întreagă.

Scrisă într-un stil oarecum simplist și deloc complicat, e prima carte pe care o citesc scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt. Mi-a fost împrumutată în ideea că sigur îmi va plăcea și cine a făcut asta nu s-a înșelat deloc, ca dovadă și timpul scurt în care am terminat-o de citit (nu că ar fi ea lungă, are doar 220 de pagini ce se citesc foarte repede, asta și datorită spațierii mari a rândurilor de pe pagină)

Nu e o carte foarte ușoară din punct de vedere al conținutului, fiindcă ridică o serie de dileme morale destul de interesante și care îți dau de gândit odată ce le identifici. Nu m-am priceput niciodată la făcut recenzii, iar rezumate am făcut prea multe în generală și liceu ca să mă apuc acum să mai fac. Dar o recomand și eu. E intrigantă și cu un umor ușor negru pe alocuri. Merită citită de oricine are impresia că lumea asta e formată doar din strălucire, dar și de cine are impresia că persoana lor nu valorează nici cât o ceapă degerată în această lume.

 

Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon în acelaşi timp, unui tânăr disperat, în pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic să scandalizeze, îi propune celui de-al doilea, dornic de o nouă existenţă, mai puţin anostă, să-l transforme într-o operă de artă. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, în afară de libertate.

Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decât Gioconda. Dar, imediat ce începe să se simtă privat de dreptul la conştiinţă, omul din el se răzvrăteşte. Creaţia încearcă astfel să fugă de creator şi să-şi recâştige libertatea pierdută. Prin dragoste. Va mai putea însă să-şi redobândească umanitatea şi să descopere fericirea într-o lume stăpânită de narcisism, de cultul simulacrelor şi al aparenţei şi de puterea zdrobitoare a imaginii?

978-973-689-444-4

2 thoughts on “Pe când eram o operă de artă

  1. Chris Nemeș

    Acum termin “The picture of Dorian Gray”. După descrierea de mai sus, mi se pare că la un oarecare nivel s-ar putea înrudi. Proiecția eului în lucrarea de artă și invers. Captivant…

    1. Cezara Post author

      Chiar îți recomand și cartea asta, Chris! “Dorian Gray” e, cumva, în antiteză, însă esența celor două e aceeași. Să îmi spui cum ți s-a părut “Portretul…” după ce o termini de tot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *