Latte art și Coffee Lovers

Iar mi-e greu să îmi pun ideile și gândurile în ordine. Postul ăsta va fi un pic haotic, cu tente de ADHD, fiindcă încă sunt euforică și plină de entuziasm.

Weekend-ul ăsta am fost împreună cu Moni la Coffee Lovers Event, în București. Standurile de acolo nu m-au impresionat foarte mult, nefiind ceva diferit față de ce se întâmplă pe la Expo Transilvania noastră când au loc diverse târguri – standuri, expozanți și…cam atât. Cum zicea și Moni, se aștepta să ne ducem cu lingurile ca să gustăm din cafele…bine că nu le-am mai cărat din Cluj cu noi. Nu poți face un astfel de eveniment, nu poți vorbi despre cafea, regiuni, caracteristici (aciditate, corpolență etc) fără să și oferi publicului să guste din produsele tale. Degeaba stârnești omului interesul și îl faci aproape să simtă în nări aroma cafelei după descrierea ce i-o oferi. E cam ca treaba cu lumina aprinsă – o aprinzi și o lași așa, să ardă degeaba, nu mai faci nimic. Mă întrebam pe drumul către Romexpo cum va fi în momentul în care vom intra în incintă. Îmi și închipuiam deja ce aromă pregnantă de cafea se va simți, ne și vedeam zburând de la un stand la altul, neștiind ce să alegem, ce să gustăm mai întâi, ce forfotă și nebunie va fi. Nu a fost chiar așa, din contră. Sper, totuși, ca următoarea ediție să fie mai bună din punct de vedere organizatoric.

Dar! Asta a fost singura parte cu un mare minus. Pentru că restul experienței de care am avut parte a fost pur și simplu „UAU!!!”. Odată pentru faptul că am cunoscut niște oameni absolut minunați, de la care am numai de învățat! Paul și Flori, fondatorii Bucharest School of Coffee, Marius și Rareș de la Olivo (Cluj), Tudor și Călin de la Marty (tot Cluj). Apropos, la competiția națională de Latte Art ce a avut loc în cadrul evenimentului, Marius a luat din nou locul 1, iar Tudor s-a clasificat pe locul 3. Awesome!

Pe urmă, am avut parte de ceva extrem de fain. Chiar și acum când mă gândesc la experiență mi se eliberează adrenalină în corp. Prima experiență de a lucra la un espressor semiautomat și de a face un cappuccino latte art ca la carte, cu canate profesionale…uai! După aproape 3 ani de zile în care am lucrat doar la espressor automatizat 100%, momentul în care am experimentat, de fapt, un espressor semi a fost emoționant. Pentru cineva ce vede din afară toată treaba, nu-i mare lucru. „A, ai făcut și tu o cafea la espresso, mare lucru, oricine poate”. Dar e mai mult de atât. Să îți macini tu cafeaua, să o pui în espressor, să dai drumul la shot-uri, să le urmărești cum curg și să analizezi fluxul de lichid pentru a-ți da seama când să îl oprești, să fii atent la culoare, consistență, să simți intensitatea cafelei în nări, să spumezi laptele pentru a crea crema perfectă, să ții latiera în palmă pentru a simți temperatura, fără să te ghidezi după vreun termometru, să îți separi crema în două și să o torni în cești creând în final un cappuccino perfect…E ceva extrem de intim și intens. Ești cumva acolo, dar nu ești acolo, în sensul în care nu mai ții cont de nimic altceva din jur. La final aveam un zâmbet larg pe față, eram ca și copilul căruia i-ai dat bomboane pentru prima dată și a dat de gustul lor și zâmbește fericit pentru că se întreabă cum a trăit până atunci fără ele Zâmbet

Și am gustat niște espresso-uri…! Două au fost extrem, extrem de bune. Unul l-am gustat la Origo Cafe, cel mai COOL coffeeshop în care am intrat până acum, iar altul l-am gustat la Romexpo, dar nu la standuri, ci făcut de Paul & Co. Cel de la Origo a fost făcut dintr-un blend de cafea pe care l-au creat ei acolo. Era foarte echilibrat, cu o aciditate proaspătă, ce îmi amintea de citrice. Nu știu exact de unde anume provenea cafeaua din el, dar puteam să jur că are ceva din Africa în el. Cel oferit de Paul a fost dintr-un blend format din 60% cafea din Ethopia, 40% cafea din Guatemala și se numea Fruitylicious. Nu se putea găsi alt nume decât acesta pentru el. Cu o aromă ce mă ducea cu gândul la cacao și nuci, ușor dulceagă, dar plină, și cu un after taste ușor acrișor, ce îmi amintea de coacăze roșii și afine…când l-am gustat reacția mea a fost „OMG!!!”, am făcut ochii mari de surprindere și am zâmbit larg, larg. Mai că nu am țopăit pe acolo. A fost atât de surprinzător și de neașteptat gustul, papilele mele au beneficiat de o explozie senzorială ca niciodată până acum, părea că un cocktail revigorant și efervescent îmi dansează pe limbă.

Ar mai fi multe de zis, extrem de multe. Ca de fiecare dată, de altfel…poze nu prea am făcut, mai multe cred că are Moni, căreia îi aștept postul. O să pun o singură poză, ce rezumă, oarecum, tot ce am descris mai sus Zâmbet

63414_10151551848815943_1016303916_n

3 thoughts on “Latte art și Coffee Lovers

  1. Pingback: Nu e adio, e „la revedere” | Cezara Cartes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *