Întotdeauna Bach
Am început această postare cu…sfârșitul. E greu să scrii sau să povestești despre ce ai simțit vis-a-vis de ceva la câteva zile după ce s-a întâmplat acel lucru, fiindcă nu mai relatezi cu sufletul sau inima, ci cu mintea și ai tendința de a fi mult prea pragmatic, fără să vrei. Sunt momente în care cel mai bine vorbesc senzațiile, iar dacă nu găsești modalitatea potrivită de a le descrie, atunci unde mai e poezia trăirii?
Ca să îmi reamintesc stările sufletești de acum câteva zile, m-am plimbat prin casă cu Bach răsunând în căști. Chiar și acum, când scriu asta, din căști se aude integrala suitelor pentru violoncel compusă de Bach. Și parcă e mai ușor așa. Chiar și acum corzile sufletului îmi vibrează odată cu muzica și acum sunt acasă…în cadrul concertului de marți, această senzație mi-a fost de zeci de ori amplificată.
A fost nevoie numai de un om și de un violoncel. Atât! Un om extrem de talentat, un măiastru vrăjitor al instrumentului ce a avut puterea de a ne hipnotiza cu muzica sa și de a ne suspenda undeva în afara timpului și spațiului cunoscute.
A fost un concert superb! Magnific, chiar! L-aș răpi pe Răzvan Suma, dacă aș putea, și l-aș pune să îmi cânte încontinuu 🙂 Glumesc! Ba nu, nu glumesc! E unul din muzicienii care în momentul în care încep să cânte sunt în alt Univers și sunt extrem de expresivi, trăind la maximum fiecare notă și transmițându-ți și ție această trăire.
Turneul lui Răzvan Suma se va încheia pe 7 noiembrie, în București, iar atunci vor fi și doi invitați: Corinne Chapelle, la vioară, și Răzvan Popovici la violă. Vă recomand călduros să mergeți, dacă aveți posibilitatea!
La finalul concertului am completat un chestionar, iar ultima întrebare de pe foaie era ”Ce altceva ați vrea să ascultați cântat de Răzvan Suma?”, iar răspunsul meu, în urma concertului și în urma dragostei pentru muzica compusă pentru violoncel a fost „Bach. Întotdeauna Bach!”
Follow
Beautiful 😀