Despre aprecierea faţă de cei din jur
Suntem meschini, pesimiști și trăim într-o lume rea, fiindcă noi o facem să fie așa. Ne-am învățat să punem mereu răul în fața a orice, să privim mereu partea negativă a lucrurilor pe principiul că e mai bine așa, că trebuie să fim prevăzători și că, evident, e bine să te aștepți la orice.
Dar hai să încercăm să nu mai fim așa. Devenim acri și amari pe zi ce trece dacă vom continua să trăim în starea asta.
Sincer, m-am săturat ca în momentul în care ne uităm, în primul rând, la noi și apoi la alții, să vedem numai defecte, iar dacă nu le vedem de la bun început să le căutăm cu înverșunare. Când a fost ultima dată când ați spus cuiva ceva frumos, sincer, și DEZINTERESAT? Pentru că obișnuim să spunem cuiva ceva frumos atunci când urmărim să obținem oareșce de la acel cineva. Și nu e bine!
Hai să facem un exercițiu – împreună! O să fie greu, mai ales dacă nu suntem obișnuiți cu asta. Haideți să ne uităm în jurul nostru. Ba nu, ca să fie mai ușor, hai să ne uităm la oamenii care ne sunt cei mai dragi. Hai să ne gândim ce ne place la ei. Apoi să le-o spunem și lor. Să le zâmbim! Să fim calzi! De exemplu, o văd pe mama venind mereu acasă muncită de griji și probleme. Se străduiește să țină pe picioare stabile familia. Se îngrijorează din cauza celor mai mărunte lucruri. Uneori se și enervează, dar e ceva normal. Are mereu grijă să fie frigiderul plin, să avem haine curate, să nu ducem lipsă de nimic. Ne mai cicălește ea că nu facem aia sau aialaltă și noi ne supărăm, dar nu pentru mult timp. Și cu toate astea, nici unul din noi nu îi spune cât o iubește. Cât o apreciază pentru ceea ce face. Nici unul din noi nu îi mulțumește pentru simplul fapt că e. Nu vreau să ajung în situația în care o voi aprecia la adevărata ei valoare atunci când va fi prea târziu, când ea nu va mai fi. Chiar nu vreau asta! Știu că se zice că e mai bine mai târziu decât niciodată, dar de ce să așteptăm până mai târziu? Hai să începem de acum! Hai să le spunem celor pe care îi iubim cât de mult îi iubim! Și de ce!
Putem să facem la fel și cu cei pe care îi știm doar formal sau pe care abia i-am cunoscut. Nu zic să le spunem că îi iubim, dar să le spunem ce vedem frumos la ei. Poate fi orice. Putem să spunem oricui. Îi putem spune colegului nou că se descurcă foarte bine într-un timp foarte scurt și apreciem acest lucru. Îi putem spune clientei fidele că ne place felul în care se îmbracă zi de zi. Îi putem mulțumi omului care ne aduce diverse lucruri că face lucrul ăsta pentru noi (chiar dacă e, evident, plătit pentru asta). Putem să îi urăm vânzătoarei de la magazinul din colț o zi cât mai senină și frumoasă. Putem să îi spunem unui om cu care am interacționat chiar și doar de două-trei ori că îl admirăm pentru că (și aici fiecare putem găsi ceva apreciativ la adresa fiecărei persoane).
Nu zic să facem asta în exces, fiindcă vom fi etichetați drept lingușitori (ori altfel, cu alte epitete nu foarte măgulitoare).
Hmm…o provocare ar fi să ne gândim fiecare la o serie de oameni (hai să zicem din online) și să găsim câte un lucru ce ne place la ei. Un fel de leapșă, dar puțin mai altfel. Poate fi vorba și de o singură persoană, fiindcă și atât e ceva. Asta pentru că există mult prea multă tensiune între toți. Scoatem mereu în evidență defecte. Dar dacă am scoate în evidență calități?
Follow
Pingback: Astăzi scriu despre partea bună din @aiurea | Chinezu
chiar astazi ma intrebam daca in toate tarile o fi la fel ca la noi, ca fiecare om sa fie disperat de ziua care ii sta in fata si sa o abordeze incercand sa se simta mai bine prin nefericirea altora… ma rog, am calatorit destul prin lume, dar nu cred ca faramele pe care le-am vazut eu ar insemna ca intr-adevar ceilalti sunt relaxati tot timpul – ca sunt relaxati si mai relaxati decat noi e clar! oricum, cred ca detensionarea noastra ar duce la eliberarea de sub sclavia rautatii si negativismului.
chiar mi-a placut modul cum ai spus – pentru ca na, ideea asta este poate in inima fiecaruia dintre noi care am dori sa se schimbe ceva 🙂
spor-t