DayCul training

Orice relatare ”normală” a unei conferințe sau training ce se întinde pe parcursul mai multor zile începe, în mod logic, cu relatarea primei zile și continuă apoi cu ziua a doua, a treia și așa mai departe. Mno, la mine o să înceapă tare aiurea, fix de la mijloc, dar n-are importanță neapărat ordinea cât conținutul zilelor și informațiile câștigate/învățate. Dar asta mai încolo, un pic, prima dată câte ceva despre training.

Din data de 20 octombrie sunt în Lefkosia, Cipru (nu că mi s-ar fi simțit foarte tare lipsa în Cluj 🙂 ), la un training numit DayCul – act daily, think interculturally. Suntem 24 de participanți din 12 țări din Europa – Franța, Germania, Cipru, România, Serbia, Slovenia, Danemarca, Letonia, Lituania, Italia, Marea Britanie și Ungaria. Scopul trainingul este acela de a dezvolta competențele interculturale ale liderilor în organizarea de proiecte internaționale pentru tineri prin explorarea diversității culturale din prisma vieții de zi cu zi și folosirea acesteia ca un instrument de descoperire a identității (sau de a deveni conștient de propria cultură în așa fel încât să te deschizi în fața celor diferiți de tine).

Mai exact, se explorează teme precum tradițiile, mâncarea, muzica, limba, naționalitatea, istoria, tipare de comunicare, relații, timp, cultură personală sau roluri în societate. Se mai explorează toate celelalte aspecte ce conturează traiul zilnic  (comportament, identitate, credințe, valori și reguli), aspecte adânc înrădăcinate în cultura fiecăruia. Practic, fiecare trebuie mai întâi să-și înțeleagă propria cultură și moștenire culturală pentru a  înlătura obstacolele ce survin în cadrul dialogurilor interculturale și pentru reuși să găsească soluții pentru depășirea problemelor legate de stereotipuri, prejudecăți, discriminare și violență.

Trainingul e foarte interesant, fiindcă se bazează pe metode de învățare specifice educației non-formale și chiar dacă s-ar putea să existe senzația că nu se învață lucruri noi prin intermediul a ceea ce se face, rezultatele sunt exact invers, la final dacă stai să faci un bilanț descoperi că ți-ai însușit noțiuni noi sau ți-ai dezvoltat abilități noi fără a fi neapărat conștient de procesul în sine, fapt ce facilitează mecanismul învățării.

Trainingul mai ține până în data de 27, dar vom mai sta o zi prin amabilitatea companiei aeriene care nu avea zbor programat spre România decât pe 28, așa încât pe 28 octombrie mă întorc înapoi în țară, pe 29 dimineața voi fi înapoi în Cluj și mă voi reîntoarce la activitățile de până acum – job + școală. Știu de pe acum că îmi vor lipsi oamenii minunați pe care i-am cunoscut aici, fiindcă petrecând împreună cu ei aproximativ 3/4 din cele 24 de ore ale unei zile au ajuns să-mi devină foarte dragi. Îmi rămâne doar să sper că voi avea la un moment dat șansa de a-i revedea din nou. Vorba aia…om trăi și-om vedea 🙂

2 thoughts on “DayCul training

Leave a Reply