Cum am renunțat la a mai citi bloguri

De ceva vreme am renunțat să mai citesc articole de pe bloguri la fel de des cum o făceam înainte, din mai multe motive. Unul din ele, și poate cel mai important, e Timpul. Nu mai am la fel de mult timp liber ca înainte, așa că atunci când am un moment de respiro prefer să am parte de lucruri calitative. Am început să nu îmi mai irosesc timpul pe lucruri trivale și am învățat să fiu mai selectivă și să am mai multe pretenții, cam de la orice.

Asta mă duce la următorul motiv. Am observat că în ultima perioadă multă lume scrie doar pentru trafic și volumul postărilor e invers proporțional cu calitatea conținutului cuprins în articolele respective. Știu că pentru a fi considerat blogger prima regulă e “scrie, scrie, scrie”, dacă se poate în fiecare zi. Dar se pare că nu contează și CE anume scrii. Pentru mine un blogger bun, un blogger în adevăratul sens al cuvântului, e acea persoană în primul rând pasionată de ceea ce scrie, și chiar dacă nu scrie zilnic sau de minimum 3 ori pe săptămână, atunci când postează ceva o face bine și cu cap. Traficul și vizibilitatea ți le faci în timp, dar nu prin spam sau prin articole parcă sponsorizate, ci prin conținut și modul în care te adresezi cititorilor.

Un alt motiv: nu se mai ține cont că cititorii blogului sunt oameni reali. Oricine poate să se laude că are nu știu câți unici pe zi sau că e poziționat pe nu mai știu eu ce listă în nu mai știu ce ierarhie. Contează chiar așa de mult în ultima vreme discuțiile legate de cifre, poziționare, orgolii și altele? Ia hai să lăsăm mândria prostească și impresiile deoparte, să coborâm cu picioarele pe Pământ și să realizăm odată pentru totdeauna că poți să îți cumperi câți unici vrei sau poți să pui câte poze vrei tu cu ce ai mâncat etc, dacă nu scrii pentru oameni reali, dacă nu scrii ceva de calitate, atunci nici nu mai are rost să te numește blogger. La fel cum dacă scrii fiindcă ești plătit să o faci…E același lucru.

Ar mai fi multe de zis, însă prefer să mă opresc aici deocamdată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *