Când m-am surprins (iar)

Sunt tare, tare agitată, fericită, obosită și, culmea, relaxată – toate la un loc după cea mai extremă sesiune de alergat de până acum. Nu credeam că sunt în stare…de fapt, de multe lucruri nu cred că sunt în stare, din păcate…De câteva zile m-am apucat serios de treabă, în sensul în care ies aproape zilnic din „bârlog” să fac mișcare. Asta ar fi a noua zi de alergat și a doua în care alerg singură. Am început ușurel. În prima zi am alergat în jurul lacului din Gheorgheni, 2 ture cu pauză între ele, mai mult nu s-a putut. Apoi, treptat, am ajuns la ziua de azi.

Mă plictisesc să alerg pe bandă în sală, plus că the real deal e afară. La fel, mă plictisesc să tot fac un circuit monoton, mi s-ar părea crunt să alerg pe pista de atletism. Am fost printre blocuri, am fost pe coclauri, am ajuns chiar și pe câmp 🙂 Iar azi, din străduță în străduță, am ajuns în final de lângă liceul Blaga din Gheorgheni până la Baumax-ul de pe Calea Turzii, cu urcare pe Bună Ziua. Cine cunoaște Clujul cât de cât știe ce pantă e acolo. Inițial mi-am zis că urc un pic, pe umă am văzut Grand Hotel Italia și mi-am zis că alerg până în dreptul lui, după care următorul punct de reper a fost la Lidl, iar în final Baumax. Am făcut o pauză de 3-4 minute cât să beau o gură zdravănă de ceai și am pornit-o înapoi către casă, fiindcă urma să se întunece curând.

Coborârea a fost cea mai mișto parte! Mi s-a potrivit și muzica într-un fel…închipuie-ți că alergi pe înserat, cu orașul în stânga ta și în dreapta ai luna ce nu de mult timp a răsărit, temperatura e numai bună de stat pe afară, iar în căști îți  răsună tare melodia asta. Cu pulsul sălbatic de la efort, cu picioarele ușor amorțite, cu pielea fierbinte, corpul a reacționat dându-mi fiori din cap până în picioare, la propriu. N-am mai știut de mașini, de trecători…de nimeni și nimic. Am fost într-o cu totul altă lume. Nici melodia următoare n-a fost mai prejos: „Ass back home”, cu câteva versuri taman potrivite („I don’t know where you’re going or when you’re coming home”) ce se potrivesc cu ultimele sesiuni de alergat, iar pe când am început să îmi trag cu greu sufletul a urmat Hurts și a lor Wonderful Life („Don’t let go, never give up it’s such a wonderful life”). Finalul turei extreme a fost pe ritmurile piesei Radioactive de la Imagine Dragons. Nu-i prima dată când shuffle-ul funcționează de minune.

Sunt curioasă ce se întâmplă mai încolo…vreau să mă țin de asta, îmi place prea mult. Am o idee nebună, nebună, nebună pentru luna octombrie, o să văd dacă o și pun în practică (grija mea principală e să nu îmi pierd entuziasmul, fiindcă atunci s-a dus totul pe apa Sâmbetei. Altfel, pot muta și munții din loc dacă îmi pun asta în plan 🙂 )

A, da, și traseul de azi 😀

310737_10151591365120943_1218973094_n

Și, ca să închei cu ceva fain peste care am dat ieri:

Nu investi la început în echipamente scumpe și tot felul de accesorii. Echipamentul nu aleargă în locul tău!

4 thoughts on “Când m-am surprins (iar)

  1. Toni Tauf

    E o zonă minunată. Mai ales dacă se urcă sau coboară prin cartierul Andrei Mureşanu, dimineaţa devreme. Aceasta a fost experienţa mea 🙂 Succes cu planul “secret” pentru luna octombrie. “Drumul de o mie de li începe cu primul li pe care îl parcurgi” spunea LaoTzu. Şi dacă se poate să cucereşti muntele înalt al Himalayei, cine te va putea opri? :))

    1. Cezara Post author

      Mulțumesc, Toni, pentru încurajare! Și să știi că am să parcurg și eu un traseu care să treacă prin Andrei Mureșanu, zona e frumoasă, liniștită și cu mulți copaci 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *